Ce am observat în urma organizării unui retreat de feminitate în Constanţa

Ce am observat în urma organizării unui retreat de feminitate în Constanţa. Am încercat o trezire minte-corp-suflet, dar probabil nu a fost momentul ei. Nu îmi este teamă sau ruşine să îmi numesc şi întâmplarile fără success, pentru că fac parte din evoluţia mea pe timpul meu şi investiţia mea financiară. Pe undeva ştiam de la început că nu este, dar am zis să încerc. Cu cât privim viaţa din mai multe unghiuri cu atât o înţelegem mai bine.  

Au fost multe femei interesate si multe gânduri de dorinţa dar fără intentie. Numărul final de participante a fost prea mic pentru a putea sustine un retreat.

Ce am descoperit în încercarea de a aduce acest retreat la nivel local:

  • Femeilor le este frică în a se descoperi, merg cu gândul că cine stie ce calamitate naturală iese din ele şi îşi pierd Universul în care trăiesc
  • Pentru sufletul lor aleg să se limiteze să îşi facă părul , unghiuţele şi genuţele, că nu le lasă bărbaţii să facă altceva. Acestora le este frică că cine ştie ce le bagă în cap acolo şi când se intorc parcă le-ar fi frică să nu mai fie sub controlul lor.
  • Noţiunea de “timp pentru tine” şi “relaxare “ pare un lux şi o fiţă.  Femeia încă trebuie să le facă pe toate fără prea multe plânsete. Dacă mai este si susţinută financiar de bărbat, le este frică să aibă drept de vot sau să iasă din rutină .
  • Am întâlnit femei care mi-au spus că ele îşi dedică timp pentru ele, ies sâmbăta, se duc la păr, la unghii că doar se respecta şi nu au nevoie de de nici un fel de terapie, ele sunt cu Dumnezeu ( de parcă le-aş fi spus eu să nu fie), dar in schimb iau Xanax şi alte  fel de medicamente de care devin dependente.
  • Se confundă feminitatea cu Feminismul .
  • Asocieaza feminitatea rochiţelor, siluetei si a elementelor de exterior, dar nu se întreabă niciodată ce înseamna cu adevărat energia feminină si cu ce le-ar ajuta o descoperire de sine minte- corp-suflet!
  • Le este frică să nu se afişeze în cercuri de feminitate, pentru a nu-şi strica imaginea socială. Incă trăim cu teama de ce ar spune lumea!
  • Aleg “să mai citească” pe internet decât să dea banii” unde sunt informaţii diverse de la “experţi” subiţi care citesc o frază dintr-o carte, un copy paste la vreun citat de “influencer” şi procesul pare înţeles.
  • Femeilor le este frică să înteleagă şi să trezească iubirea de sine, pentru că schimbarea lor se crede că va avea efecte incerte asupra copiilor sau a relaţiei cu bărbatul, unde de cele mai multe ori, bărbatul este cel care decide soarta ei.
  • Suntem aşa de bărbate încât ni se pare stupid să fim feminine, avănd o frica, că dacă ne întoarcem la sensibilitate, nu vom mai putea stăpâni mediul înconjurător

Nu este nimeni de judecat, fiecare îşi are drumul său in viaţă, dar este un semnal de alarmă, pe care aş vrea să îl trag!

       Dragelor, noi femeile suntem cele care isi pun amprenta directă pe viitorul copiilor. Mamele de azi formează bărbaţii de mâine şi doamnele din viitor. Timp mai mult pentru tine si drumul tău este important! Dacă nu avem copii suntem la fel de importante şi avem nevoie de timp pentru dezvoltarea noastră. Femeile sunt alcatuite diferit fată de bărbati. Toate avem nevoie să învăţăm să ne iubim şi să ne descoperim mai mult, ceea ca vă v-a ajuta şi în relaţia voastră de cuplu şi în relaţia personală cu voi.

       Ce este cel mai putin plăcut şi partea care ma face cu adevărat să imi pară rău este când aud auto sabotări precum” e asa sunt eu mai fraiera”, “nu le am eu cu astea”, “o să vină şi timpul meu”, “pe mine nu ma duce capul”, “eu doar atât pot şi îmi este bine aşa”.

Tindem să le ştim pe toate ca să mai economisim nişte bani, dar îi aruncăm pe medicamente şi lucruri fără sens prin casa şi durerea, lipsa de incredere in sine, frica de a ne uita in oglindă şi teama de a ne afişa aşa cum suntem, tot acolo rămân. Mai devreme sau mai târziu ele vor afară şi atunci apar atacurile de panică, stările de depresie, apelarea la medicamente s.a.

       Poti să spui că eşti bine doar cand înveţi să îţi gestionezi emoţiile şi sentimentele, să îţi accepti trecutul, să te poţi uita la tine fără frică şi să îti placă să fii tu în orice ipostaza a vieţii. Când transmiţi stabilitate, primeşti stabilitate, pe drum poate mai pierzi un om doi, prieteni s.a , dar te câştigi pe tine!

       Am văzut recent la cineva asta si pot să spun acelaşi lucru în domeniul meu: “Ma încapătânez” să cred că putem mai mult şi vrem mai mult, că se poate să mai urcam ceva trepte şi la nivel local şi să înţelegem cât de important este să lucram constant cu noi şi cu psihicul nostru.

Distribuie pe Social Media

About Author

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment