A fost odată ca niciodată o acrofobie pe care am căpătat-o de bună voie și nesilită de nimeni între 20-28 ani. De unde ? Nu mai știu exact că vorba aceea, de aceea se numesc traume, că nu le poți identifica uşor și te marchează personal.
Am fost la înot în locuri periculoase, m-am aruncat de la înălțime în apă, scufundări, etc., am încercat tot felul de sporturi sau lucruri pentru a mă autodepăşi, mi-am învins mereu limitele, dar când era vorba de înălțime fizică începea să îmi dea cu virgulă. Mă știam o persoană cerebrală și puternică, dar cu înălțimea și panica nu te joci.
Ca să înțelegeți ce este acrophobia o să vă dau câteva eemple: mă urcam în lifturi cu geamuri și nu mă uitam decât într-un punct ca să nu mi se înmoaie picioarele, în excursii nu urcam în domuri înalte și când urcam numai gândul că sunt la înălțime mă lua cu tremurat și mă pierdeam. Decât sa stea și alții după mine, preferam să nu mai urc. Acum a venit momentul să îmi duc fata pe Transfăgărășan, mai fusesem dar nu eu la volan. Când m-ai fusesem și vedeam pe unde treceam spre Balea Lac, special acolo sus aproape de Bâlea, mă cam lua cu gol în stomac și mă uitam în alte părți.
Pai și ce te faci ca iaca sunt la Conac de zile bune şi nu pot sta aşa sa nu încerc sa urc şi acolo, că doar îmi place tare zona. Gândit, respirat şi făcut!
Ce unora li se pare banal, celor care au acrofobie li se pare aproape imposibil de îndeplinit.
Am reuşit să depăşeşc blocajele propriei minţi !
Cum am reuşit?
- Am plecat de pe loc de la Conac până la Capra. Deja după câteva curbe şi ochii care se duceau în sus să văd cât mai e de mers şi gândul că o să trec pe acolo pe sus a dus la înmuiat efectiv picioare, gândeam că o prostie frica asta şi nu o puteam stăpâni, dar nu răspundea corpul. Am coborât frumos la Capra, ne-am dat în leagăne până am Calmat bătăile inimii şi m-am urcat iar la volan. Câteva minute de pranayama alternativă, Nadi Shodhana, cât să echilibrez ambele emisfere celebrale şi când am simţit inima liniştită am plecat iar la drum
- Am mai urcat o porţiune până la cascadă şi după vârf imediat am conştientizat că o să înceapă panica, îmi simţeam corpul foarte rigid şi puteam să conştientizez că începe vederea un pic să nu fie extrem de clară. Am mers încet şi am început să exteriorizez frică. Imi era frică de frica mea. Am început să cânt şi fără să aleg constient ce vocalizez am început să rostesc “OM” . Uneori mă mai opream din cântat şi spuneam este totul în capul tău”, “trebuie să iti duci fetiţa acasă sănătoasă, nu ai frică , nu ai frică”
- Există o curbă acolo care îti dă senzatia ca esti în aer şi poţi să vezi efectiv că eşti departe tare de pământ. Acolo am devenit soprană cred, că asa a început şi fii-mea să cânte şi nu spuneam decât “pot ,pot ,pot” , “o să reuşeşti”, “e doar in capul tău”,” nu am frică”
Si uite asa am ajuns la coadă în parcare şi m-am relaxat instant, mi-am dat seama că a fost o luptă cu mintea mea şi că am reusit să trec peste multe blocaje. Mi-a luat cred ca vreo 15 minute să mă echilibrez şi să nu ma gândesc la senzaţiile trăite. Efectiv vă pot spune că încadrez la cea mai experienţa înregistrată.
Atentie! Nu recomand o astfel de experienta începatorilor la volan, celor care nu stăpanesc bine volanul şi dacă nu ai o experienţă în conectarea la tine şi constientizarea emoţiilor. Iti trebuie o foarte mare stăpânire de sine pentru a nu pune viaţa ta în pericol sau a celor din jur. Când ai o fobie este bine să iei în calcul ce faci în caz de panică şi în cazul în care nu te poţi stăpâni.
Important de retinut! Orice fobie poate să fie depăşită! Trebuie să vrei, să o depaşesti, să ai incredere în tine şi să exersezi cu specialişti modalităţi şi exerciţii de învingere a lor.
Multumesc Universului că există yoga! Yoga salvează vieţi, minţi şi ajută la sfidarea şi explorarea fricilor spre vindecarea lor!
