Cum să Nu iţi alegi un profesor de yoga, psiholog sau oricare alt terapeut!

         Iată un subiect care atrage cu sine şi ceva hate, energie negativă şi/sau unfollow , dar având în vedere că tot primesc astfel de întrebari, voi face publice şi câteva idei importante de observat.

        Mereu am zis ca fac magie în clasele mele de yoga, ori transmit frumuseţe, dăruire şi sinceritate, ori nu mai fac. Am incercat să văd yoga ca o afacere, dar oricât aş vrea nu îmi iese, deoarece yoga este despre oameni, despre viaţa şi despre energia lor, şi mereu dăruiesc cât mai mult şi mai deschis şi de cele mai multe ori banii nu au fost mereu un factor determinat. Eu nu fac marketing, nu mă consider un healer si cu atat mai puţin Guru, dar stiu că fac tot posibilul să scot healer-ul si Gurul din propria ta persoană. Puterea este la tine, nu va fi niciodata la altă persoană.

           De aceea vin spre tine cu următoarele idei pe care le poti imbrătisa sau nu, dar măcar iţi vor da de gandit! Este loc pentru toţi sub soare şi fiecare atrage exact ceea ce are nevoie, poate dacă suntem atenţi la câteva detalii atragem ce este mai bun, informaţia mereu este sănătoasă. Cert este ca nevoia unui terapeut/healer este inteleasă şi la noi în ţară şi pentru sănătatea noastră fizică şi psihică este indicat să ne ducem la unul de câte ori simţim nevoia. Sunt momentele acelea în viaţă când aştepţi să fii cumva salvat, să fie cineva să te salveze sau să iţi intindă o mână de ajutor, şi  acolo vine oricare terapeut sau healer şi te poate îndruma spre TINE. Atât te poate îndruma, doar spre TINE. O altă persoană te poate ajuta doar să te centrezi doar pentru a îţi putea găsi singur/ă propriul drum, restul este meritul tău. De aici vă şi spun mare atenţie pe cine alegeti când faceti terapie!

            Aveţi grijă în primul rând să nu vă facă proiecţii, adică să isi pună propria viziune şi propriile credinţe din gândirea sa. Sa nu iti spuna ce sa faci cu viaţa ta! Când te duci la orice gen de terapie este deschis la nivel subtil şi este momentul când cuvintele aruncate de cel pe care îl consideri ghid mai mult să te afecteze decât să te ajute.

          Nu judecăm, dar este bine să privim şi detalii de persoana respectivă, ce ne comunică corpul ei/lui care sunt intenţiile sale reale. Dacă practici multă yoga şi te dezvolţi vei ajunge să simţi intenţiile şi să iţi şi dai seama ce simţi.

         Ce pregatire are? Asta nu inseamnă că dacă a făcut Facultatea este un/o terapeut/a bun/ă. Sunt cazuri în care singurele cărti citite au fost de kamasutra, flori sau oricare alt domeniu, si după câteva probleme personale s-au redescoperit şi acum împart lumina,dar numai că aceea nu este lumină, ci este propriul lor intuneric în căutare de lumină şi de explicaţii pe care le pot experimenta chiar si neintenţionat cu tine. Terapeutul trebuie sa aibă o dezvoltare personală continuă pentru a fii un bun terapeut!

        Mai ieftin nu inseamna mereu prost, dar poate insemna incepator, mai scump nu inseamna mereu bun, ci poate fi doar un bun marketing.

       In ceea ce priveşte yoga mergi în mai multe locuri să vezi ce rezonează cu tine, vezi dacă face yoga sau dacă face marketing cu yoga, vezi cum te simti şi cum te ajută să te descoperi. Elasticitate fizică, un corp, yoga pants sau ceaiurile aromate nu sunt yoga! Yoga adevarată este cea in care tu practici şi începi să te cunoşti, să te asculţi, să înveţi sa te relaxezi şi sa te conectezi la tine. Restul vin de la sine în funcţie de ce tip de practică îţi place!

        Se spune că toate experienţele prin care trecem sunt exact ceea ce avem nevoie ca să evoluăm. Asta nu înseamnă că este bine sa ne obisnuim cu intamplările mai puţin plăcute, ci că este bine să ne dorim să ne dezvoltăm noi pe interior fizic si psihic, pentru a face alegerile cele mai bune. Dacă ai ajuns să citeşti şi aceste rânduri poate tot un semn spre un drum al tău sunt sau poate sunt doar cuvinte înşirate pe o pagină de internet. Alegerea este mereu la TINE!

Distribuie pe Social Media

About Author

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment