Interviu cu Maria Alexandra Boroga – Terapeut Reiki

– Dezvoltare Personală – Despre Oameni – Interviu cu Maria Alexandra Boroga – Terapeut Reiki
Cine este Maria Alexandra Boroga?
   Un om, o tânără de 27 de ani cu ochii pătrunzători și înțelepți, care transmit liniște și pace. Am un suflet mare, sunt empatică și intuitivă, cu o mare dăruire către oamenii care vin spre mine, și pe care i întâlnesc. Sunt și încăpățânată, dar și determinată. Am de mică energie vindecătoare în mâini, cel puțin așa am conștientizat-o, iar acum lucrez cu energia Reiki, o terapie în care se transmite energie vindecătoare cu ajutorul mâinilor.
Ne poți face pe scurt o descriere a activităților tale?
  Da, sigur. Se fac 5 ani de când am început călătoria care mă introducea in lumea NLP ului, Programării Neuro lingvistice, o călătorie care pe mine m-a format, într-un an de zile cât alta dată în 10, a fost atât de intens, iar lucrul cu mine de atunci se vede încă și azi. Am mai observat în formarea NLP că oamenii ne oglindesc fiecare acțiune, gând și emoție. Iar eu acum prin NLP ajut oamenii să se cunoască mai bine .
  Practic Reiki de un an jumătate aproape, m-am inițiat în Usui Reiki ,apoi am trecut la nivelul de Master Usui Reiki unde pot iniția și eu alți oamenii, iar în toamna aceasta am făcut inițierea în Karuna Reiki, o energie blândă care te conduce spre energia îngerașilor și arhanghelilor și nu numai și alte energii benefice.
  De 2 ani practic masajul hawaiian șamanic, Lomi Lomi, acest curs m-a apropriat mai mult de natură mea, m-a ajutat să mă împământez mai mult și să mă centrez.
Anul acesta am terminat și cursul de masaj general, în care am învățat anatomie,și cum anumite puncte energetice din talpă, ureche, mână au că și legătură anumite organe din corpul nostru.
 Am mai făcut și alte cursuri, formări și am participat la workshop uri atât online cât și fizic (cum ar fi cursuri de șamanism,respectiv soul retrieval, interpretarea viselor ca terapie și altele) ,de 8 ani de zile mă dezvolt pe parte spirituală cat și personală.
Cum influențează activitatea ta persoanele din jurul tău în viața de zi cu zi?
   Unii oamenii primesc cu mare deschidere și curiozitate ceea ce fac eu, și energia mea vindecătoare poate pătrunde în viețile lor mult mai ușor, iar alții o primesc cu reticență atât energia cat și informațiile pe care le dăruiesc.
Cum ai ajuns sa fii practicanta Reiki  ?
   Am fost atrasă de mică de îngeri, de energiile din jurul meu, cat și spirite, iar la vârsta de 26 de ani am decis sa merg spre terapia Reiki care îmbină toate aceste 3 elemente și nu numai.
In ce scopuri se poate folosi Reiki ? 
   Eu folosesc Reiki in scop de vindecare și creștere spirituală atât a mea cat și oamenilor care vin spre mine, nu trec peste liberul arbitru al nimănui e nevoie de o deschidere mare pentru a veni spre aceasta lumină, energie vindecătoare.
Am văzut ca ai avut mai multe evenimente frumoase. Care sunt cele mai importante evenimente pe care le-ai organizat?
   Cele mai importante evenimente pe care le-am organizat au fost Soul Retrieval și Alchimia Spirituală.
Probabil ai multe momente profesionale în care ai adus plus de valoare în viața oamenilor. Ne poți povesti unul dintre aceste momente?
   Sigur. Un moment în care am adus plus valoare în viața unei persoane, este când aceasta și a recuperat niște bucăți pierdute de suflet, după o meditație șamanică, și-a recăpătat bucuria de viață, fiind prea băgată în problemele familiei și uitase complet de ea, venind la cursul Soul retrieval și a recuperat anumite bucăți de suflet, acest proces venind la pachet cu recuperarea poftei de viață.
Dacă ai putea să schimbi lumea, cu ce ai începe?
   As incepe cu ecologia, îngrijirea mai multa a animalelor și vindecarea holistică sa fie accesibilă oricui.
Un gând bun pentru cititori 
   Trăiește-ți viata autentic, în propriul adevăr, fii sincer/a cu tine și cu ceilalți.
Unde poate fi găsită Maria Alexandra Boroga?
Pe Facebook:
Distribuie pe Social Media

About Author

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment