Ne învățăm copiii, să fie răi!

           De câte ori nu ai fost printr-un parc de copii sau ai asistat la laudele părinților precum că cei mici sunt aşa neastâmpărați și răi de mici ? Nevoia părintelui să își știe copilul ca se va descurca în lumea aceasta rea și plInă de probleme este asa mare încât confundăm inteligenta emoțională și abilitățile de supraviețuire cu răutatea și agresivitatea.  Dacă copilul este foarte rău sau foarte neastâmpărat sunt mai degraba semne de educație și de informația primita la nivel subconștient din mediul înconjurător. Copiii inteleg tot chiar dacă au sub 3 ani și preia din stările și emotivitatea părintelui încă din burtica. De aceea este indicat ca părinții sa meargă sa lucreze cu ei constant. Copiii noștri se adaptează cerințelor primite de la părinți. Acest lucru nu inseamna ca părintele în mod direct ii cere sa fie rău,  dar prin simpla lauda a agresivității sau prin preluarea de la parinti a anumitor gesturi sau stări, acesta le filtrează prin propriile sale percepții și le preia ca bune. Universul copilului tău ești tu ! Din prima zi de viată copilul înțelege mama după mimica fetei și de acolo crează și conexiunea cu ea. Ceea ce comunicăm copiilor nu se transmite doar prin cuvinte, ci si prin atitudine, comportament si gesturi. Dorim o lume schimbată în care să nu existe bullying printre copii, să existe educatie si armonie pe cât posibil,dar noi le spunem că e o.k. sa fie agresivi că suntem mândrii de ei.

    Cultura în care asemenam a te descurca în viata cu a fi rău sau neastampat este mai veche și se bazează pe violenta intre adulți, dar sa nu uitam ca între timp educația a evoluat și putem sa alegem cum sa transmitem mai departe.

         De foarte multe ori am auzit ca “eu nu am fost atentă la emoţiile copilului și a crescut și nu pare traumatizat, e normal”, dar același părinte se întreabă de ce este încă singur când ajunge adult, de ce are stări de frica, de depresie, dificulate în a spune “Nu”, în a pune limite celor din jur, lipsă de empatie și de îngăduință, față de comportamentele celor din jur, de de se ferește în a comunica sau are dificultăţi în a comunica și multe alte aspecte pe care le putem menționa aici. O traumă nu se vede pe tine și nu inseamna că ești tocmai bun de Balaceanca, pentru ca zici ca ai o traumă, ci se vede la nivel subtil în viata noastră de zi cu zi.

De aceea trebuie sa avem grija ce transmitem copiilor și ce le băgăm subminal în cap. Dacă părintele are propriile blocaje, copilul le va prelua. E normal sa avem si blocaje, dar nu este normal sa nu fim atenți la modul în care le transmitem copiilor nostri informația despre viață.

În concluzie fiecare copil este diferit și cu propriul temperament, ceea ce nu este ok, este sa le influențam creșterea prin propria noastră agresivitate sau ideea de agresivitatea pe care ne-am fi dorit să o avem noi. Este în regula ca un copil să fie neastâmpărat, dacă este prea cuminte poate să fie un semn de întrebare, dar dacă noi expres îl învățăm să nu fie cuminte că uite ce copil neastâmpărat am, pot fi propriile proiecții ale părintelui care si-ar fi dorit el o copilărie asemănătoare și nu o revarsă asupra copilului, dar peste ani de zile să nu te întrebi de ce se ascunde de tine, de ce este agresiv sau alte probleme conform vârstelor la care se va manifesta durerea cumulată. Sa încercăm sa nu mai fim noi răi și să ne educam copiii in armonie. Agresivitatea poate ajuta doar de moment si tot persoana agresivă este cea care suferă în propria viață cel mai mult, care adună durere și negativitate si rămane atașată de ea. Un om fericit în iubire și armonie nu simte nevoia să fie agresiv sau rău!

Distribuie pe Social Media

About Author

Instructor de Yoga si Terapeut