-Dezvoltare personală – Interviu cu Alecsandra Ecard, Arbitru General de înot și Coach de Performanță Personală și Profesională
Cine este Alecsandra Ecard?
Alecsandra este un om fericit. A durat ceva să învăț că fericirea vine din interior, dar odată cu această înțelegere, am prins curaj să îmi urmez visurile, personal și profesional.
Punctual, ca să revenim la tema acestui interviu, sunt prima femeie din ultimii 23 de ani și (deocamdată) singura Arbitru General de înot din România.
Ne poți face o descriere a activităților tale?
Când nu sunt pe marginea bazinului, arbitrând, îmi place să spun că sunt mind-preneur. Ce înțeles îi dau este că, prin activitatea mea, împuternicesc oameni să facă performanță, profesional și personal. Prin coaching de carieră, life coaching și coaching de echipe.
Cum influențează activitatea ta persoanele din jurul tău, în viața de zi cu zi?
Aș spune că prin inspirație.
Sunt mulți oameni care vor să facă schimbări, să își urmeze dorințele și visurile, dar din diverse motive (multe create și crezute doar de ei) nu au curajul să facă pasul. Și au nevoie să vadă dacă alții au făcut acest pas și cum le este, cum este pe „partea cealaltă”.
Nu întotdeauna alegerile mele au fost ușoare, am făcut tranziții de carieră, am trecut de la angajat la freelancer, am renunțat la activități care mi-au plăcut cândva, dar în care nu m-am mai regăsit. Dar pe partea cealaltă este bine. Desigur, este și incertitudine, ceva teamă uneori, dar nu este așa oricum? Și nu mai bine să fie în termenii mei?
Povestește-ne despre drumul tău în sport.
Drumul meu în sport are două repere foarte interesante. Primul este coperta unui almanah din 1988, cu gimnasta Aurelia Dobre purtând o salbă de medalii. Făceam înot la acel moment, începusem să particip pe la mici competiții și atât de mult mi-a plăcut acea copertă, încât m-am dus cu almanahul la școală și m-am lăudat că am și eu medalii ca ea. Nici vorbă de medalii, dar uitându-mă în urmă, fără să știu, descoperisem tehnica vizualizării.
Se pare că a funcționat, căci al doilea moment a venit 25 de ani mai târziu. În 2010 au ajuns și în România competițiile de înot Masters (+25 ani) și am revenit în bazin. În 2013 mă întorceam de la Campionatele Naționale de Masters cu o salbă de medalii, între care două titluri de campioană. Am mers la părinții mei să le arăt medaliile, mi-au făcut o poză și când am văzut-o, m-a bufnit plânsul. „Coperta!” am reușit să spun. Nu mă mai gândisem la ea din copilărie. M-am gândit atunci că ce trebuie să se întâmple și când, se va întâmpla.
Cum ai ales să devii arbitru de înot?
Odată cu concursurile Masters, mi-am dorit să devin arbitru. Cred că vreo 3 ani am tot fugit după cursul de arbitraj, era ca un făcut: ba tocmai trecuse, ba nu se mai ținea, ba era doar pentru cluburi… M-am gândit că, poate, la mine acolo Sus nu scrie arbitraj și am renunțat complet la idee. Au trecut vreo 7-8 ani, până când într-o zi de septembrie 2020 am primit notificare pe email, că Federația Română de Natație și Pentatlon Modern organizează curs de arbitru de înot. Nu-mi venea să cred. Mi-am spus în acel moment că voi face cursul doar pentru cât am fugit după el, nimic mai mult. Dar… în mai puțin de o lună am făcut cursul, am luat examenul și am arbitrat. De la primul concurs, am avut sentimentul că am ajuns unde trebuia.
Care este cea mai mare satisfacție a carierei de până acum, în arbitraj?
Cea mai mare satisfacție este cariera însăși. De la renunțarea complet la acest vis, iată-mă la trăirea lui cu mult peste ce îmi imaginam când am început.
Apoi, sunt momentele speciale: când am avut cel mai bun loc din lume la cursele lui David Popovici, fiind arbitru pe culoarul lui de concurs, la Campionatele Naționale; prima competiție internațională, primul concurs ca Arbitru General…
Însă, ce este foarte important, toate aceste momente și cariera sunt o muncă de echipă. Am avut și am modele de arbitraj în colegii mei care ne-au format și au creat o echipă de top, la nivel internațional. Apoi, colegii alături de care am început și am crescut. Este o bucurie fantastică să lucrez alături de oameni care știu foarte bine ce au de făcut, să știu că toți muncim să reușim de fiecare dată un concurs bun, că sportivii și antrenorii au încredere în noi, în standardul nostru.
De la ce vârstă se poate practica înotul și care este vârsta de la care se poate antrena pentru a face performanță?
Înainte de practică, aș pune accent pe faptul că înotul se poate învăța la orice vârstă. Este un mesaj către cei tineri de mult timp :), care cred că este prea târziu să înceapă. Orice vârstă este potrivită pentru a învăța și a practica înotul.
Pentru copii, performanța ca participare la concursuri începe de la 6 ani, iar dacă vorbim despre Campionate Naționale, de la 10 ani. Pentru adulți peste 25 de ani, sunt competițiile Masters.
Mai ai și alte pasiuni, pe lângă înot? Care sunt acestea?
Iubesc arta. Foarte probabil să fiu printr-un muzeu sau galerie, în timpul liber. Mai sunt de găsit prin librării și am început să revin la bunul obicei de a călători.
Dacă ai putea să schimbi lumea, cu ce ai începe?
Aș face obligatorii cursurile de înot și meditația. Nu doar pentru că mie ambele mi-au schimbat și îmbunătățit viața. Dar pentru că înotul este, în primul rând, o abilitate de supraviețuire, iar meditația pentru a fi mai conectați și fericiți cu noi înșine.
Un gând bun pentru cititori.
Uneori, ce ne dorim este mult mai aproape decât credem, trebuie doar să întrebăm. Aveți curajul să întrebați. Și, dacă aveți undeva în suflet o coperta de almanah, aveți încredere că se va întâmpla.
Unde poate fi găsita Alecsandra Ecard?
Online, pe rețeaua Linkedin.
