Atunci când alergi şi simti gravitaţia cum îti trage picioarele în jos, cum te uiţi în zare să vezi cam cât să mai alergi, îţi alegi un punct de finish line ca să ştii cam unde să te opreşti şi alergi şi alergi, mai mult spre jogging, admirând peisajul şi te laşi purtată de sentimentul de bine. Niciodată nu am fost o mare alergătoare, dar de câte ori am avut ocazia am mers sau am tras de mine să merg.
Azi vremea a fost splendidă şi perfecta şi am zis să profit. Impotriva vântului, cu soarele pe faţă, printre plimbareţii de la malul mării, m-am conectat la un pescaruş ca să ma ţină acolo. Când alergi şi te uiţi atent îl vezi cum îl trage curentul şi el se menţine relaxat stăpân pe situaţie. Aşa mă simţeam şi eu, în plină glorie şi plină de entuziasm că resist mai mult decât mă gândeam că pot azi, alergam şi visam cu ochii deschişi la zborul pescaruşului şi am văzut un dig şi m-am oprit. Plină de mine, ca după o cursă lungă şi un finish line impus, trimfam în sinea mea la prag de mal, până când, să mă uit la telefon şi să vad că au fost decat 4 km 🤔😅.
Oare o fi că am alergat cu vântul în faţă am gândit eu?! I-am simţit ca pe 8 km cu abrupturi şi alunecări în nisip 😅
Cert e că senzatia de bine de după mişcare este de neinlocuit şi merita fiecare pas si gând alocat.. Deci Da, recomand!
Morala: Oricât de lene îţi este şi câtă energie ai, poţi să fii pescăruşul! 🙂
