– Dezvoltare Personală – Despre Oameni – Interviu cu Erica Nagy – Profesor de Yoga!

– Dezvoltare Personală – Despre Oameni – Interviu cu Erica Nagy – Profesor de Yoga!

Cine este Erica Nagy?

   Mai de grabă aș putea să spun cine nu este pentru că până în acest moment mai mult am determinat cine sau ce nu sunt decât ceea ce sunt. Sper ca pana la sfarșitul vieții să reușesc să mă cunosc sau să mă recunosc, asta dacă mergem pe teoria că atunci când am intrat în corp am uitat cine eram pentru a trăi o noua experiență. Cum noi ne identificam cu rolurile pe care le avem în această viață aș putea spune că în acest moment mă identific cu a fi profesor de Yoga, e un rol care mi se potriveste foarte bine, care mă încarcă și care îmi umple cam tot timpul. Pe alte planuri sun fică, soră, mătușă, prietenă și uneori iubită, sunt colegă, cunoștință, vecină iar pentru unii nu exist, căci încă nu mă cunosc și lista poate continua. În final sunt energie în formă umană. 

   Ne poți face pe scurt o descriere a activităților tale?

    Activitatea mea este legată in principal de practica Yoga, fie o fac si mă dezvolt în sensul de autocunoaștere fie o împart celor din jur în formă de clase de Yoga, cursuri de formare a profesorilor, workshop-uri, retreaturi, clase private, festivaluri și orice fel de evenimente pe care le creez sau la care sunt invitată.

Cum influențează activitatea ta persoanele din jurul tău în viața de zi cu zi?

   Atata timp cat eu sunt bine și in echilibru acest aspect este transmis și celor din jur. Perceptia oamenilor asupra mea le va induce și lor o anume stare, dacă starea mea e bună și in echilibru prezența mea este agreată iar momentul devine de armonie indiferent de natura și relația interumană. Din această stare de armonie în general cei cu care ma întâlnesc extrag aspecte pe care doresc sa le retraiască sau chiar să le transmită și ei la randul lor. În general aduc bucurie, liniște și uneori inspir persoanele către a-și dori o stare de armonie, de stabilitate și încredere, indiferent de domeniile în care activează.

Ce înseamnă yoga pentru tine si cum a apărut in viața ta?

   Yoga pentru mine înseamnă un instrument, o tehnică și o filosofie de viață, este o lupă de autocunoaștere și de înțelegere a Universului, care mi-a deschis ochii către multe aspecte de studiu cum ar fi Știința și Religia. Pe cât de complexă a reușit să ajungă Yoga în viața mea pe atât de banal a intrat în viața mea … prima clasa de Yoga la care am fost, a fost la un club de fitness iar motivul a fost unul de natura pur fizică pentru a-mi reduce durerile de spate. Fară să știu am inceput să mă cunosc și să mă liniștesc prin intermediul corpului, principiu care multi ani după am aflat că stă la baza practicii Hatha Yoga “stăpânirea minții prin intermediul corpului”.

 Cât de importantă crezi ca este meditatia pentru existenta noastră pe pământ?

   Eu nu pun niciodata o practică înaintea altei practici, meditația este o treaptă pe care pășești cand corpul și respirația sunt stabile. Ea este importantă dacă o poți face, ceea ce intelegem noi cel mai des prin meditație este de fapt concetrarea minții pe un element (fie el respiratie, fie pe un aspect vizual sau pe cuvintele unui profesor care ne ține cu atenția în prezent) această concetrare ne va  duce fară efort în meditație, care înseamnă lipsa gândurilor. Această lipsă a gândurilor ne aduce la scopul Yoga “încetarea fluctuațiilor minții” de aici putem intra in controlul acestui corp al minții care nu intotdeauna are legatură cu creerul fizic ci prezintă aspecte și localizări multiple. A controla mintea împreuna cu corpul și respirația ne ajuta să percepem scopul și durata vizitei, sau să intrezărim motivele acestei vieți. Din acel moment, practic, suferința acestei experienței nu isi mai are locul caci intelegi motivul la nivel integrativ și nu la nivel individual, egotic.

Ştiu că ai multe momente profesionale în care ai adus plus de valoare în viața oamenilor. Ne poți povesti unul dintre aceste momente?

 Woow ar fi atât de greu să aleg, plus că de unele nici măcar nu știu, focusul meu este ca ceea ce ofer să fie cât mai echilibrat și în aliniere cu scopul și reglementăriile practicii. Dar, dacă ar fi să aleg ceva, ceea ce mă copleșește cel mai mult sunt elevii care au devenit instructori la rândul lor și care aduc zilnic câte o picătură de ”mai bine” in viețile elevilor lor, rămân fideli conduitei lor și sinelui lor autentic descoperit. Asa sunt zeci de povești, oameni care și-au îmbunătățit sănăteatea, care și-au îndreptat coloana la propriu și la figurat, care și-au depășit frici și angoase însă în toate acestea eu doar am fost canal al unor informații, lupta le apartțne iar meritele probabil sunt undeva intr-un circuit Universal al cauzei și al efectului.

Care este maestrul yoga pe care l-ai întâlnit și ai simtit ca ai contribuit la dezvoltarea ta personală și spirituală?

   Primii mei ghizi spirituali au fost pariții mei, am aflat târziu asta dar ma bucur că am aflat în timp pentru a le comunica. Ghizi spirituali din lumea Yoga care au adus lumină în ceața capului meu mi-au fost profesorii pe care i-am intâlnit Irene Zarrour, profesoara mea de Ashtanga Yoga, Sudhir Rishi, profesorul meu de filosofie, prin modul carora de a vedea lumea am învățat enorm și m-am format, pe parte de practică fizica și cunoasterea corpului Mukesh Kothari, Ann Da Silva, Nadine Sharkey, Rachel Berryman sunt cei de la care am absorbit cât am putut și cât mi s-a potrivit. 

Ce ne poți spune despre suflet și evoluție spirituală?

   Vă pot spune ce nu este sufletul, căci încă lucrez să îl determin, am învățat că sufletul nu este cel care doare când suferim din despărțiri sau tristeți de moment, am învățat că nu este cel pe care il protejăm când ne ascundem de lume și că el nu este vulnerabil de loc, el este incredibil de puternic atâta timp cât îi cunoaștem natura și nu il confundăm cu alte elemente ale identității noastre. Sufletul, Atma, este practic sinele nostru autentic din care toate informatiile vin și către care toate experiențele se duc. O dată stabilit în atma experiența fizică va fi una stabilă și încununată de fericire. 

  Cât despre evoluția spirituală pot afirma că este motivul care mă ține în practică și în a menține un stil de viață echilibrat. Aceasta nu înseamnă neapărat adoptarea unei vieți austere, avansul spiritual se produce indiferent de experiența pe care o trăiesc. Eu personal cântăresc fiecare gând, acțiune sau emoție prin lentila acestui avans apoi aleg în fiecare clipă a vieții mele în mod conștient. Ce înseamnă asta? Uneori anumite acțiuni mă opresc din așa zisul avans spiritual însă îmi oferă lecții pe care altfel nu le-aș putea percepe.

Dacă ai putea să schimbi lumea, cu ce ai începe?

   Nu aș vrea să schimb lumea … am vrut cândva … lumea este un task muuuuult prea mare pentru a-l putea cuprinde. Mi-ar plăcea să o înțeleg și poate că înțelegându-mă pe mine voi putea ajunge să cuprind și lumea. Cred că lumea e perfectă așa cum este ea, sigur e un curs al evoluției sau involuției care nu poate sta în înțelegerea unui om, oricât de evoluat ar fi el.

Un gând bun pentru cititori 

   Un gând bun … sper ca energia din spatele cuvintelor mele să fi mișcat într-un fel energia din spatele ochilor tăi, aducând un plus valoare momentului prezent care se va rostogoli într-un alt moment prezent mai plin și mai rotund ….. și tot așa ….

Unde poate fi găsită Erica Nagy?

   Pe mine mă găsiți în general în București, dacă nu sunt prin țară sau prin străinătate. Cel mai simplu e sa urmăriți paginile de FB Erica Nagy sau Insta erica_nagy_ precum și site-ul Școlii Yoga Academy România www.yoga-academy.ro 

 

Distribuie pe Social Media

About Author

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment